Premierul anunță: Solicităm grupurilor parlamentare să susțină proiectul privind sistemul contributivității

Premierul anunță: Solicităm grupurilor parlamentare să susțină proiectul privind sistemul contributivității
Publicat: 10/12/2019, 11:53

„Decizia politică a PNL este aceea de a susține calcularea pensiilor pe baza principiului contributivității, cu excepția pensiilor cadrelor militare, care sunt beneficiarii unei pensii de serviciu, pe motivul pe care l-am explicat, că în momentul în care un om îmbracă haina militară este în serviciu patriei toată viața. De altfel asta este sistemul folosit în toate țările NATO, sistemul pensiei de serviciu. Asta este poziția politică a PNL. În cazul magistraților, știți foarte bine că aici s-au blindat după hotărârea CCR. Sigur, trebuie văzut cu mare atenție cadrul constituțional și oricum multe pensii foarte mari sunt pensiile magistraților, magistraților militari care au lucrat în parchetele militare. Trebuie să existe o soluție că să nu mai existe aceste discrepanțe și baza calculului pensiei să stea în principiu contributivității”, a spus premierul.

Orban a precizat că există un proiect de lege care a fost depus la Parlament, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților. „Solicităm grupurilor parlamentare să susțină acest proiect de lege, pentru că cea mai dreapta formă de calcul este în funcție de cât contribuie fiecare om de-a lungul vieții, perioadei în care este activ…Cred că este la Camera Deputaților și chiar urmează să între în dezbaterea comisiei de muncă”.

Orban a adăugat că intenția Guvernului este de a nu mai permite ca o persoană care s-a pensionat să poată să cumuleze pensia cu salariul, sau indemnizația, sau altă formă de plata în sistemul public. „Nu interzicem, dar dacă vrea să lucreze în sistemul public, se suspendă plata pensiei. Poate să aleagă între venitul pe care îl încasează din salariu, respectiv venitul pe care îl încasează din pensie. Nu mi se pare normal în condițiile în care, haideți să fim cinstiți, administrația are nevoie de sânge proaspăt, de modern, are nevoie de adaptare la schimbările care se petrec în societate. Și am să va spun, foarte mulți dintre cei care s-au angajat în sectorul public sunt cei care s-au pensionat mai repede, cu diferite legi speciale de pensionare, care sunt activi în momentul în care li s-a dat dreptul să se pensioneze și revin și lucrează în sistemul public”.

Orban a spus că vor fi analizat situațiile speciale, cum este cazul pensiilor profesorilor. „Știți cum este, în momentul în care faci excepții deschizi poarta la solicitări pentru excepții care să fie făcute pentru orice categorie. Ne gândim”, a încheiat Orban.

Premierul Ludovic Orban a vizitat marți proiectul Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), dezvoltat în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, unde a avut și o întâlnire de lucru cu echipa de management a proiectului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...